Ideile fundamentale ale culturii

Viaţa e o potenţă energetic-spirituală cvasi-infinită. Ea e susceptibilă, spiritual, de o aşa de uriaşă intensificare, încât fiecare ceas al unei vieţi omeneşti poate cuprinde o eternitate de gânduri și sentimente. Ce e însă a trăi? E singura realitate sublimă la care poate aspira omul. Este eternizarea vieţii prin toate mijloacele energiei omeneşti, întru ritmul spiritual. Este biruinţă împotriva morții. Este veșnicia în crearea noastră, adică armonizarea noastră cu cosmicul, purtător în esenţa lui a vieţii nepieritoare.

Realitatea supremă care condiționează viața omenească ultrabiologică este conflictul dintre individual şi social. La început, în „prima zi a creației”, s-a născut socialul: din socializarea spontană, care fiind inconștientă și luptând de la egal la egal, a biruit elementul inconştient al individualismului biologic. Acest individualism a fost apoi ținut în frâu prin tirania socială a mitului, a limbii, a consuetitudinii, a religiei, a războiului. „În a doua zi a creaţiei” s-a născut individualul ultrabiologic: din socializarea prin educaţie, care relevând inegalitatea aptitudinilor umane, a dus la selecția personalităţilor creatoare. Individualismul aristocratic a ţinut în frâu socialismul gregar prin tirania voinței unitare, instinctiv organizate, a individului erou, care a impus autoritatea sa, puterea sa, strălucirea sa, garantând siguranța individului slab prin justiție şi teroare.

Societatea nu e un rezultat, ci o perpetuă devenire. Ea nu e o entitate biologică, ci una ultrabiologică, pe care o vom numi spirituală. Linia infinită a devenirii sociale este fixată de mersul conflictului între cele două categorii primare în luptă: individualul biologic şi socialul (adică individualul ultrabiologic). Nu individualul stă deci la baza socialului, întrucât nu se poate naşte din categoria biologică o categorie spirituală (o vom numi etică), aceste două categorii fiind heteronome, ci socialul - urmare a unor instincte primare omeneşti, antibiologice - stă la baza individualului, întrucât ambele sunt categorii etice, dintre care una, socialul, este o entitate eficientă, cauzală și productivă, cealaltă, individualul, e o entitate dependentă, subsecventă şi produsă: individualul e forma de exprimare concretă a socialului, care în el însuşi nu constitue un organism, ci un complex culturo-genetic.

Cuprins

Vegetativitatea stării naturale şi primitive a omului / 3

Tinerețea speciei umane şi problema libertăţii / 4

Spaţiul social / 6

Conflictul dintre individual şi social / 7

Societatea / 8

Individul în mijlocul societății / 9

Problema inegalităţii primitive a indivizilor naturali / 10

Socializarea prin cultură / 11

Cultură şi natură / 12

Individualism şi socialism / 13

Cultura socială / 15

Ideea democratică / 16

Ideea libertăţii / 23

Munca / 28

Munca și cultura / 31

Ideea justiției individuale și sociale / 32

Dreptul / 34

Ideea responsabilităţii / 35

Spiritul obiectiv / 38

Caracterul / 40

Ideea personalității / 42

Ideea solidarității / 44

Ideea națiunii / 51

Ideea internațională / 57

Cosmopolitismul / 58

Ideea specialității / 59

Taylorism și standardizare / 61

Ideea interdependenţei / 64

Ideea asociației / 68

Ideea religioasă / 69

Acorduri şi tonalități culturale / 74

Sentimentul social optimist al progresului / 76

Cultul adevărului / 79

Sinceritatea / 81

Noua sistematizare a teoriei valorilor / 82

Valori sociale / 84

Valori estetice / 86

Sensul vieții / 87

Valoarea supremă / 92