- Nou
Voltaire
pentru comenzi peste 160 Ron în orice localitate din țară
dacă nu sunteți mulțumit de comanda dvs.
fragment din lucrarea Micromegas de Voltaire
Micromegas, după ce făcu un ocol, ajunse în planeta Saturn. Oricât de obişnuit era el să vadă aspecte noi, la început, când văzu cât e de mic globul acesta şi cât de mărunţi sunt locuitorii lui, nu-şi putu ţine zâmbetul acela de superioritate pe care îl au chiar oamenii cei mai înţelepţi. Pentru că, la urma urmei, Saturn e numai de 900 de ori mai mare decât pământul şi cetăţenii de pe acele meleaguri sunt nişte pitici nu mai înalţi de vreo 1000 de stânjeni. La început Micromegas râse niţel de oamenii aceştia, cam aşa cum un muzician italian, când vine în Franţa, râde de muzica lui Lully. Dar, fiindcă era un ins cu judecată, îşi dădu repede seama că o fiinţă care gândeşte poate foarte bine să nu fie ridicolă pentru că are numai 5000 de palme înălţime. După ce răspândi uimire printre dânşii, Micromegas se obişnui cu saturnienii. Legă o strânsă prietenie cu secretarul Academiei din Saturn, un om de duh care, ce-i drept, nu descoperise nimic, dar care făcea dări de seamă foarte bune despre descoperirile altora şi care făcea binişor versuri mărunte şi calcule uriaşe. Voi însemna aici, pentru mulţumirea cititorilor, nişte vorbe ciudate pe care le rostiră odată între dânşii Micromegas şi domnul secretar.
Cuprins
Introducere
Micromegas
Capitolul I Călătoria unui locuitor din lumea stelei Sirius pe planeta Saturn
Capitolul II Ce au vorbit între dânşii locuitorul din Sirius şi cel din Saturn
Capitolul III Călătoria celor doi locuitori din Sirius şi din Saturn
Capitolul IV Ce li se petrece pe globul pământesc
Capitolul V Experienţe şi raţionamente ale celor doi călători
Capitolul VI Ce li s-a petrecut cu nişte oameni
Capitolul VII De vorba cu oamenii
Visul lui Platon