Catedrala cosmică

Înainte de a citi aceste mesaje, se cuvine să facem o precizare importantă. Baza vizualizării mele, pe care am realizat-o în vederea stabilirii rezonanţei lăuntrice necesare, îmbracă forma unei catedrale. Puteţi şi dumneavoastră să adoptaţi aceeaşi formă de vizualizare sau să vă alegeţi o alta; numai vizualizarea este importantă... Va trebui însă să vă amintiţi că circumstanţele relatate în această lucrare sunt esenţialmente simbolice. Ele reprezintă condiţia şi consecinţa vizualizării adoptate, dar cu toate acestea mesajele îşi păstrează întreaga lor valoare. Ele sunt rezultatul unor contacte spirituale, al unor întâlniri cu domeniul Sinelui şi reprezintă o expresie a luminii pe care am putut-o primi cu ocazia lor.

„Maeştrii” la care mă refer desemnează starea lăuntrică atinsă în momentul unui anumit contact. Dacă respectivul contact pe care l-am realizat se referea la o problemă practică, acea stare lăuntrică va fi numită „maestrul experimentării”. Dacă acel contact avea ca ţel obţinerea unui răspuns la o întrebare referitoare la legea universală a iubirii, „maestrul binevoitor” va desemna starea lăuntrică atinsă pentru culegerea luminii răspândite de către catedrala cosmică, şi aşa mai departe.

Citirea cu atenţie a capitolului Vizualizare şi memorie vă va permite să înţelegeţi forma îmbrăcată de către această lucrare pentru a realiza cu uşurinţă armonizarea cu Sinele şi pentru a beneficia de razele de lumină pe care acesta le emană. Contactele dumneavoastră vor prezenta diferite nuanţe, în funcţie de motivul predominant, iar acest motiv va fi determinat întotdeauna chiar de dumneavoastră. Astfel, starea dumneavoastră lăuntrică va fi mai mult sau mai puţin intensă, mai mult sau mai puţin elevată, şi ea va depinde de motivul ales sau de întrebarea formulată.

Veţi putea personaliza singuri intuiţia pe care o veţi recepta, lumina pe care o veţi primi sau ajutorul pe care îl veţi obţine, considerând că toate acestea provin de la un maestru, căruia îi veţi „conferi” – într-un anumit fel tainic şi inefabil – o anumită formă; toate acestea intră în cadrul atotputernicei vizualizări. De fapt, imensele satisfacţii de care vă veţi bucura în decursul contactelor dumneavoastră, înţelegerea pe care acestea o vor aduce, vor avea drept singur şi unic izvor omniscienţa divină, în deplinătatea impersonalităţii sale.

O asemenea lucrare nu urmăreşte să transmită o învăţătură şi cu atât mai puţin să întemeieze vreo dogmă! A propune fără a impune este regula fundamentală de care mă simt mereu legat. Desigur, lumina percepută capătă formă în mentalul meu şi este înveşmântată cu cuvinte şi explicaţii pe măsura înţelegerii, atât lăuntrice cât şi intelectuale, pe care am putut-o eu dobândi atât din punct de vedere pur academic cât şi ca urmare a unei îndelungi practici spirituale.

Dar adevărul este că prin prisma acestor cuvinte şi explicaţii, oricât ar fi ele de limitative şi stângace pentru exprimarea unei stări sublime de înţelegere şi de fuziune, majoritatea cititorilor mei recunoaşte, acceptă şi asimilează lumina ca o parte integrantă a propriei lor fiinţe. Cauza acestui fenomen nu rezidă decât în gradul lor ridicat de receptivitate, datorat faptului că ei ştiu, în momentul lecturii, să se folosească de intelectul lor nu pentru a analiza, ci pentru a participa şi a regăsi, astfel, prin intermediul unui mesaj, starea care se află la originea acestuia. Acesta este de fapt singurul mijloc de a beneficia de o cunoaştere anume având certitudinea imediată că ea este cu adevărat un aspect al adevărului etern care a fost făcut perceptibil. Mai presus de toate, aceasta este o posibilitate de a intra în comuniune, în străfundurile fiinţei, cu acel adevăr originar care nu se schimbă niciodată, chiar dacă, pentru a-l putea experimenta sau pentru a intra măcar cât de cât în rezonanţă cu el, tehnica trebuie să evolueze periodic şi să se adapteze la mediul şi la noile circumstanţe a ceea ce se numeşte „civilizaţie”.

Omenirea este saturată de intelectualism. Desigur, ea nu moare din această cauză, dar se confruntă cu probleme din ce în ce mai mari. Menţinându-se numai la nivelul fenomenului sau a ceea ce consideră a fi „raţional”, ea uită că o anumită descoperire, departe de a rezolva problemele, generează altele, noi, şi că orice rezolvare poartă în ea însăşi germenii unei noi teoreme. Nici nu poate fi altfel în domeniul manifestării, iar eforturile depuse de atâţia cercetători, în nenumăratele direcţii urmate de ştiinţă, sunt demne de admiraţie şi merită respectul nostru.

Dar, omului îi trebuie altceva, căci în acest mediu în care trăieşte şi care se transformă, el resimte aceleaşi temeri şi rămâne nesatisfăcut. El aspiră să găsească soluţii la probleme din ce în ce mai vaste, mai dificile, mai intime. El ştie cât de scurtă îi este existenţa şi îşi pune personal mari întrebări fundamentale de genul „cum?” şi „de ce?”, astăzi ca şi ieri, şi la fel va fi şi în viitor. În ciuda a tot ceea ce-i este oferit în afară, el rămâne neîmplinit şi, fără a afla pacea, se abandonează unei vieţi febrile, confundând agitaţia cu activitatea. Dacă totuşi citeşte, adeseori el face aceasta doar pentru a căuta o oarecare evadare şi pentru a scăpa atât de el însuşi cât şi de lumea care-l înconjoară. El uită – sau nu ştie – că şi mintea face parte din lume, în care îşi are şi obârşia şi sfârşitul şi că, prin urmare, o lectură îl va duce la o alta, oferindu-i, însă, doar o satisfacţie trecătoare.

Fireşte, totul este căutare şi totul are o raţiune de a fi. Excesele generează o nevoie irezistibilă de simplitate, iar acest lucru este valabil în toate domeniile. Este stadiul întoarcerii la Sine şi începutul unei căutări în care învăţăm să vedem dincolo de aparenţe, să privim mai sus şi mai departe, şi în care înţelegem că nu exista alt mijloc de a ne integra în prezent şi de a participa în mod eficient la el. Atunci încetează agitaţia sterilă. Descoperirile dezordonate sunt îndepărtate şi atunci începe adevărata descoperire, o descoperire care are loc în linişte, într-un mod tihnit şi lipsit de grabă, căci aceasta este condiţia succesului ei. Intelectul încetează de a mai fi stăpânul; din tiranul de odinioară, el se transformă într-un instrument. Atunci, sufletului însetat de tăcere i se deschid perspective infinite.

În aceste mesaje, cei care au depăşit etapa unei căutări pur intelectuale şi frământările raţionamentelor sterile, vor înţelege că au mereu la îndemână un câmp unic de experienţe personale. Această carte nu are doar scopul de a oferi un răspuns la câteva întrebări de ordin general. Menirea ei este, mai cu seamă, de a-i determina pe cei care o citesc să pună în aplicare o tehnică specială care, aplicată cu perseverenţă, apare drept unul dintre mijloacele cele mai sigure (sau, în orice caz, cel mai bine testat) de rezolvare a celor mai delicate probleme, indiferent de domeniul căruia îi aparţin, şi de a ajunge, într-o stare înălţătoare de comuniune cu adevărul pur, la mai multă certitudine, seninătate şi pace.