colecția H. P. Blavatsky

HELENA PETROVNA BLAVATSKY (1831-1891)

Născută în Ekaterinoslav, Rusia, pe 31 iulie 1831, este una dintre cele mai enigmatice personalităţi ale secolulului trecut. Fiică a colonelului Peter Hahn, membru al familiei Mecklenburg stabilit în Rusia, a fost crescută într-o atmosferă saturată de superstiţie şi fantezie. Îi plăcea să se înconjoare cu mister chiar de când era copil, povestind colegilor de joacă cum că în coridoarele subterane ale casei lor din Saratov, pe unde ea obişnuia să hoinărească, nu era niciodată singură, că avea mereu companioni pe care îi numea "cocoşaţii" ei. Adeseori în copilărie a fost descoperită într-un turn întunecos sub acoperiş, unde aducea prin atingere porumbeii în stare de somn "mesmeric”. Era total împotriva oricărei reguli şi când s-a făcut mai mare şi-a şocat adeseori rudele prin comportamentul ei băieţesc. Odată, pe când călărea, a căzut de pe şa şi piciorul i s-a agăţat în scară. Ea susţinea că ar fi trebuit să moară înainte ca acel cal să poată fi oprit, dar a supravieţuit datorită straniei puteri susţinătoare pe care a simţit-o clar în jurul ei şi care părea să o ridice compensând gravitaţia.

Conform afirmaţiilor surorii ei, ea a avut deseori în copilărie manifestări somnambulice, vorbind cu voce tare şi mergând în somn. Uneori vedea ochi care o priveau din obiecte neînsufleţite sau din forme fantasmagorice şi atunci fugea ţipând de asurzea întreg personalul casei. Mai târziu a susţinut că are viziuni ale unui protector subtil a cărui apariţie impunătoare i-a dominat imaginaţia. Puterea ei de a crede într-un anumit lucru era remarcabilă. Prin povestirile ei reuşea chiar să îi facă pe tovarăşii de joacă să aibă halucinaţii pline de viaţă. Avea un mare talent muzical, o curiozitate pasionată de necunoscut şi straniu, dar şi o fire foarte temătoare, o sete necontrolabilă de independenţă şi acţiune. La vârsta de şaptesprezece ani s-a căsătorit cu generalul Nikifor Blavatsky, un om în vârstă pe care l-a părăsit trei luni mai târziu. Apoi a fugit în străinătate şi, timp de zece ani, a dus o viaţă intensă de peregrinări în căutare de mistere. Texas, Mexic, Canada şi India au fost pe rând scena peregrinărilor ei. Ea a încercat de două ori să pătrundă în Tibet, în una dintre ocazii reuşind să treacă frontiera deghizată, dar s-a rătăcit şi, după o serie de peripeţii, a fost găsită de un grup de călăreţi şi escortată spre casă. Perioada dintre 1848 şi 1858 este descrisă de ea ca perioada "ascunsă" a vieţii sale, refuzând să povestească ce i s-a petrecut în aceşti zece ani, cu excepţia unor aluzii vagi la o şedere de şapte ani în "Micul şi Marele Tibet" sau într-un "refugiu Himalayan".

În 1858, când s-a întors în Rusia, avea capacităţi mediumnice bine dezvoltate. Ciocănituri, şoapte şi alte sunete misterioase se auzeau peste tot în casa în care locuia, obiecte se mişcau la dorinţa ei, greutatea lor creştea sau scădea la dorinţa ei, vântul bătea prin apartament stingând lămpile şi lumânările. Ea a făcut demonstraţii de clarviziune şi a ajutat poliţia să descopere un criminal, deşi era cât pe ce să fie acuzată de complicitate. În 1860 a suferit un atac foarte grav de inimă. O rană mai jos de inimă pe care o căpătase de la o lovitură de spadă în timpul practicilor magice în Orient s-a redeschis şi ea a trecut printr-o cumplită agonie, urmată de convulsii puternice. După ce şi-a revenit, puterile paranormale care se manifestau spontan au dispărut şi susţinea că după acest incident ele apăreau numai la voinţa ei. A plecat din nou în străinătate şi, deghizată în bărbat, a luptat sub comanda lui Garibaldi. În bătălia de la Mentana a fost abandonată fiind crezută moartă şi a trebuit să lupte câteva săptămâni pentru a reveni la viaţă. A scăpat printr-un miracol de pe un vas grecesc care a fost aruncat în aer, fiind unicul supravieţuitor.

În iulie 1873 apare în America, la New York. A lucrat la început ca croitoreasă pentru a se putea întreţine, apoi a făcut cunoştinţă cu colonelul Henry Steel Olcott în Chittenden, Vermont, în casa fraţilor Eddy, doi mediumi spiritişti. Olcott era un pasionat al misterelor şi venise la ferma din Vermont pentru a scrie un articol despre fraţii Eddy. Dar a fost captivat imediat de doamna Blavatsky, ale cărei puteri oculte, se părea, erau superioare celor ale mediumilor pe care el venise să îi investigheze. H.P.B. s-a lansat în ziaristică, scriind în special despre spiritualism în diverse reviste şi traducând articolele lui Olcott în limba rusă. Olcott a plonjat în studiul ocult şi din această asociere au apărut Clubul Miracolelor şi Societatea Teozofică.

Punctul de început al adevăratei ei cariere a fost întemeierea Societăţii Teozofice în decembrie 1875. Aceasta îşi propunea să explice tradiţia ezoterică budistă şi avea ca scop formarea unei fraternităţi universale a oamenilor, studierea şi mediatizarea religiilor, filozofiilor şi ştiinţelor antice, precum şi investigarea legilor naturii şi trezirea puterilor divine latente în om. Colonelul Olcott a fost ales preşedinte. Ea era o organizatoare şi o propagandistă neobosită. Relaţia lui cu doamna Blavatsky era cea dintre un elev şi profesorul său. El realiza munca practică, iar Balvatsky pe cea literară. Eforturile lor unite au pus în curând societatea pe o bază prosperă.

Doamna Blavatsky a început să lucreze la o compilare a doctrinei oculte. Cuvântul "teozofie" înseamnă literal "cunoaşterea lui Dumnezeu"; dar de la fondarea Societăţii Teozofice, termenul a ajuns să fie asociat cu viziunea ocultă introdusă de H.P.Blavatsky şi succesorii ei. Prima carte a fondatoarei, Isis dezvăluită, este o compilaţie de 1300 de pagini de misticism, povestiri inedite şi arheologie, care face aluzie la o cunoaştere pierdută ce le era familiară iniţiaţilor din antichitate. Descrierea pe care a făcut-o Olcott referitor la metoda folosită de colega lui pentru a-şi verifica referinţele a devenit notorie: H.P.B. se oprea brusc din scris şi îşi fixa privirea într-un punct situat în aer undeva în faţa sa. Ea citea din "lumina astrală" şi în acest fel a fost capabilă să îşi încheie cartea cu o bibliografie de peste o sută de titluri. Rezultatul a fost bulversant, iar Isis dezvăluită avea să furnizeze subiecte inepuizabile pentru interpretare.

Prima escală pe care au făcut-o Olcott şi Blavatsky a fost la Londra, unde se manifesta un oarecare interes pentru noua societate. Cei doi au hotărât apoi să îşi orienteze căutarea spre India, ţara miracolelor, aşa că la sfârşitul anului 1878, un mic grup format din patru persoane a plecat sub conducerea lor la Bombay. Printr-un prieten indian, Olcott a cunoscut mişcarea revitalizantă hindusă Arya Samaj. Aceasta i-a părut a fi un fel de Societate Teosofică indiană; el i-a scris conducătorului acestei mişcări sugerând o afiliere. S-a realizat o formă de asociere şi Societatea Teosofică şi-a adăugat pentru o perioadă "of the Arya Samaj" la titlu. Când călătorii au ajuns în India, ei s-au stabilit la Adyar, lângă Madras. Proprietatea pe care au căpătat-o a crescut odată cu influenţa lor şi la cartierul general de la Adyar au apărut curând ocultişti europeni plini de entuziasm care se luau la întrecere cu discipolii indieni pentru favoruri ezoterice.

De la interesul pentru hinduismul reînviat de Arya Samaj, Olcott şi H.P.B. au trecut la doctrina lui Buddha şi în 1880 au devenit budişti în timpul unei vizite în Ceylon. Printre indieni, Societatea Teozofică a câştigat adepţi şi şi-a făcut o reputaţie considerabilă, fiind primul grup de opinie occidentală care a acceptat doctrinele orientale pentru propriile lor valori. La elementele din doctrina orientală pe care teozofia le-a inclus în sinteza sa, doamna Balvatsky a adăugat idei care derivau din propria ei concepţie spirituală. Treptat a reieşit că Societatea Teozofică a fost aleasă pentru a aduce un nou mesaj tinerei generaţii. Cei care au ales-o erau fiinţe subtile cunoscute ca Maeştri a căror sarcină era de a veghea asupra umanităţii şi a o ghida pe calea evoluţiei.

Dincolo de faptul că H.P. Blavatsky a impus propriile ei definiţii Orientului, crezul care a început să se propage ca fiind specific teozofic prezenta o atracţie deosebită pentru occidentalii aflaţi în căutarea unei religii. La figurile protectoare paterne ale Maeştrilor din Tibet, Blavatsky a adăugat miracole îndrăgite de spiritualişti. Peste tot pe unde mergea, atmosfera era saturată de "bocăneli ale spiritelor astrale" şi "clopote astrale". Fenomene similare au fost relatate de Sinnett în cărţile lui Budismul esoteric şi Lumea ocultă, cărţi care au introdus teozofia în Europa. Interesul trezit de relatările lui Sinnett în Europa a determinat întoarcerea lui Olcott şi a doamnei Blavatsky pe continent în 1884, când ei au format nucleul a ceea ce a devenit o mişcare de proporţii în Anglia şi au fondat nu mai puţin de trei Societăţi Teozofice în Paris.

H.P. Balvatsky a reuşit să supravieţuiască tuturor atacurilor orientate împotriva ei în timpul vieţii, şi-a continuat opera şi a câştigat mulţi adepţi. Zilele fenomenelor paranormale luaseră sfârşit şi Blavatsky l-a lăsat pe Colonel să-şi realizeze activitatea lui educaţională în India. Ea s-a retras în Europa, a urmărit să consolideze terenul câştigat şi a mai scris înainte de a muri încă o carte uluitoare, Doctrina secretă.

Doctrina secretă a fost scrisă în cea mai mare parte în stare de transă şi expune ocultismul promovat de H.P.B. Este ceva mai puţin dificilă decât Isis Dezvăluită, în mare parte pentru că autoarea s-a bucurat de sprijinul competent al lui Bertram Keightley, Richard Harthe şi G.R.S. Mead. Dincolo de problema veşnic controversată a Maeştrilor, cartea conţine întreaga doctrină care se atribuie exclusiv teozofiei. În esenţă prezintă ideea evoluţiei pe un plan spiritual. Darwin părea să fi exclus originea divină a omului fără să pună nimic în loc: acum H.P.B. admitea teoria evoluţiei şi îi lăsa mult în urmă pe materialişti afirmând că, dacă omul încă nu avea "chipul şi asemănarea lui Dumnezeu", sarcina lui era de a utiliza procesul evolutiv în sine pentru a ajunge la acea imagine. Posibilităţile evoluţiei personale erau condiţionate de reîncarnare şi karma. Karma, în interpretarea lui H.P.B. înseamnă suma datoriilor acumulate din vieţi anterioare, o povară de merite şi greşeli care decide soarta unei persoane în prezent. Scopul evoluţiei personale este de a ajunge la starea de perfecţiune umană atinsă de Maeştrii înşişi, dar Doctrina secretă situează procesul evoluţiei individuale într-o cosmologie complexă şi vastă în care evoluţia unor rase întregi de pe Pământ capătă o nouă semnificaţie. H.P.B. considera că viaţa va evolua spre o nouă "rasă", o specie de oameni supradotaţi psihic. În această carte ea a urmărit să pună de acord şi să unească tradiţiile oculte ale Orientului şi Occidentului şi să construiască o punte peste prăpastia dintre religie şi ştiinţă din Occident. Atât sinteza ei ocultă, cât şi faptul că susţinea că este ghidată de Maeştri din subtil, au influenţat puternic ocultismul secolului XX. Doctrina secretă a fost tradusă în multe limbi şi teozofia s-a răspândit în Europa şi în America.

Oricare ar fi rezultatul analizei caracterului ei complex, trebuie să se admită că doamna Blavatsky a fost o femeie remarcabilă şi că a posedat într-adevăr puteri psihice deosebite. Caracterul general al fenomenelor miraculoase manifestate de H.P. Blavatsky este de o natură diferită faţă de cea a unui medium spiritist.

Deşi există o limită a fenomenelor legate de orice medium, aparent H.P. Blavatsky nu cunoştea nici una. De la materializarea în New York a unor struguri pentru Olcott care era însetat, până la duplicarea unei pietre preţioase în India sau crearea de jucării pentru copii din nimic, ea şi-a asumat orice sarcină magică şi a îndeplinit-o cu succes spre stupefacţia cercului ei de apropiaţi.