Viața uimitoare a faimoasei ocultiste Helena Petrovna BLAVATSKY

Cărțile și învățăturile doamnei Blavatsky au avut o influență care depășește cu mult cadrul Societății Teosofice, a cărei fondatoare a fost. Sunt scrieri de filosofie ezoterică ce i-au adus o recunoștință binemeritată din partea multor contemporani. Dar ar fi o greșeală să facem din ea o figură de sfântă. Era o ființă umană vie, o femeie cu totul deosebită. Nu numai că viața ei a fost un roman tumultuos, dar însăși persoana ei prezenta trăsături de caracter care au făcut din ea un personaj plin de culoare. Din copilărie și până la moarte ea a manifestat daruri psihice care au creat în jurul ei o veritabilă atmosferă de „miracol“. Dacă aceste nenumărate minuni i-au adus multe adeziuni la știința ocultă pe care a îmbrățișat-o, tot ele i-au adus și cele mai perfide acuzații și infame calomnii, din cauza cărora suferea îngrozitor. Amintirile colonelului Olcott cuprinse în lucrarea in­titulată „Istoria autentică a Societății Teosofice“ și cartea lui A.P. Sinnett intitulată „Lumea Ocultă“ sunt documente prețioase pentru cunoașterea doamnei Blavatsky. Însă lucrarea de față este cea care oferă cea mai completă și amănunțită istorisire a vieții ei, în ciuda anu­mitor lacune din biografia sa, în care anumite perioade rămân neclare.

A crezut dintotdeauna în mod ferm în existența unei lumi a spiritelor suprapă­mântene și subpământene și a unor ființe care se ames­tecă în mod inextricabil în existența fiecărui muritor. Domovoi-ul (spiridușul casei) nu era pentru ea o ființă imaginară, ci la fel de reală ca doicile și îngrijitoarele ei rusoaice. Acest proprietar invizibil, care se atașează de fiecare casă și de fiecare clădire și veghează asupra lo­cuitorilor ei adormiți, care lucrează în mod activ pentru familie în timpul întregului an, curățând caii în fiecare noapte, periindu-le și împletindu-le cozile și coamele, protejând vacile și celelalte animale împotriva vrăjitoarei, cu care se află într-o continuă luptă – acest spiriduș bun a dobândit afecțiunea copilei încă de foarte timpu­riu. Domovoi-ul este de temut doar pe 30 martie, sin­gura zi din an în care, dintr-un motiv misterios, el devine răutăcios și agitat: agasează caii, lovește vacile, le sperie și le împrăștie; toată lumea din casă scapă obiectele din mâini și le sparge, se împiedică și cade toată ziua, în ciuda tuturor precauțiunilor posibile. Farfuriile și paharele făcute țăndări, dispariția inexplicabilă a fânului și ovăzului din grajd, toate neplăcerile familiei sunt puse pe seama agitației Domovoi-ului. Numai cei născuți în noaptea de 30 spre 31 iulie sunt la adăpost de aceste fantezii. Datorită acestei filosofii a doicilor rusoaice, domnișoara Hahn a știut de ce servitorii ei o numeau Sedmichka, termen intraductibil care înseamnă «consacrat numărului șapte» – iar în cazul ei făceau aluzie la faptul că era născută în cea de-a șaptea lună a anului, în noaptea de 30 spre 31 iulie, dată foarte importantă în Rusia în analele credințelor populare în vrăjitoare și în isprăvile acestora. De aceea i-au fost destăinuite miste­rele unei anumite ceremonii făcute în mare secret timp de ani de zile de către doici și alți servitori, de îndată ce a fost capabilă să înțeleagă importanța acestei inițieri. Ea a înțeles încă din copilărie de ce era transportată pe brațele doicii ei prin toată casa, prin grajduri și prin staulul vacilor și de ce era pusă să stropească prin toate colțu­rile cu apă, în timp ce doica repeta fraze mistice. Aceste fraze pot fi găsite chiar și astăzi în voluminoasele volume ale lui Sacharov intitulate «Demonologia Rusească», lucrare laborioasă, care a necesitat 30 de ani de călătorii și cercetări științifice în vechile cronici ale țărilor slave și care i-a adus autorului ei titlul de «Grimm al Rusiei».“