scivias

Din totdeauna, marii mistici şi oameni ai credinţei au exercitat asupra mulţimilor o fascinaţie şi o putere de atracţie pe care mulţi au încercat să le înţeleagă. Vieţile celor care ajung să se apropie de ei şi să le ceară ajutorul se transformă, adesea într-un mod miraculos, în bine, iar bolile trupului, ca şi cele ale sufletului, sunt alinate şi vindecate. Acesta este criteriul simplu şi practic al sfinţeniei: slujirea dezinteresată a semenilor şi învăţătura dată prin propriul exemplu. Hildegard din Bingen a fost o astfel de fiinţă charismatică, uimitoare prin personalitatea sa complexă, prin faptele pilduitoare şi prin viaţa sa extraordinară. În ciuda vremurilor grele în care a trăit, prin înţelepciunea, credinţa şi faptele sale, ea a devenit o adevărată conştiinţă vie a epocii şi a exercitat o binefăcătoare influenţă asupra puternicilor zilei, dojenindu-i fără menajamente pe unii dintre „prinţii“ Bisericii pentru că au uitat ei înşişi să facă binele, darămite să-i înveţe şi pe ceilalţi, căzând pradă comodităţii şi nepăsării faţă de credincioşi. Hildegard a purtat o bogată corespondenţă (mai mult de 300 de epistole), printre destinatari numărându-se patru papi, doi împăraţi, sfântul Bernard de Clairvaux, cardinali, episcopi, abaţi, maici superioare, călugări, călugăriţe şi, nu în ultimul rând, mulţi laici din toate clasele sociale. Temele constante ale scrisorilor ei erau condamnarea abuzurilor şi corupţiei din administraţia laică şi din Biserică, precum şi nevoia de dreptate socială, de compasiune şi de înţelepciune. Mii de credincioşi din toate părţile ţării şi chiar din Galia o căutau pe sfânta vindecătoare, atât pentru a auzi cuvinte de înţelepciune chiar de pe buzele ei, cât şi pentru a primi sfat şi ajutor în tulburări trupeşti şi sufleteşti. Toţi au fost mângâiaţi, împăcaţi, ajutaţi şi vindecaţi. Viaţa Sfintei Hildegard, compusă de călugării benedictini Gottfried şi Dieter între anii 1177-1181, cuprinde memorii dictate chiar de către sfântă. Alte surse sunt cronicile, hrisoavele ce au aparţinut mănăstirilor fondate de Hildegard, şi colecţia Acta, compilată între anii 1233-1237, care cuprinde relatările vindecărilor şi exorcizărilor miraculoase atribuite sfintei. Numită în decursul timpului „profetesa“, „secretara lui Dumnezeu“, „sibila de la Rin“, „prima femeie medic din Germania“, „iubita stareţă a secolului al XII-lea“, ea este cel mai bine descrisă prin mulţimea preocupărilor şi înzestrărilor sale fascinante şi ieşite din comun: vindecătoare, exorcistă, mistică, teoloagă, dramaturgă, muziciană şi compozitoare, artistă, lingvistă, poetă, învăţătoare, gânditoare, reformatoare, consilieră a autorităţilor ecleziastice, fondatoare de mănăstiri, predicatoare itinerantă, prima femeie cu tratate publicate.

Ea a scris de asemenea Lucrurile fizice, despre natură; Cauze şi Vindecări, despre medicină; Răspunsuri la 38 de întrebări, un comentariu asupra Teologiei şi Scripturilor; mai mult de 70 de poeme; 50 de alegorii, predici şi 300 de scrisori. Ea este probabil singura femeie din Evul mediu care s-a ocupat de zoologie; descrierile sale arată animalele care trăiau atunci în Germania şi care, actualmente, au dispărut. Ea tratează despre boli, metode de diagnostic, despre influenţa sistemului nervos asupra fenomenelor vitale. Volumele sale cuprind idei noi şi exacte, ea a intuit circulaţia sângelui, fenomenul gravitaţiei universale. Ea este considerată în Germania fondatoarea Ştiinţelor naturale şi a psihoterapiei.În anul 1151, Hildegard îşi încheie prima lucrare, Scivias. Titlul operei este, probabil, o prescurtare de la Sci vias Domini – Cercetează căile Domnului. Sunt descrise 26 de viziuni dumnezeiești, grupate în trei mari părţi: Creatorul şi Creaţia, Mântuitorul şi mântuirea şi, în sfârşit, Virtuţile şi istoria mântuirii. Părțile I și a II-a ale lucrării, publicate în acest prim volum, dezbat probleme de teologie, filosofie, etică, eclesiologie și escatologie orientate spre asumarea radicală a vieții spirituale.